bilit1
/-ìt/
bi|lit
[CO]
-
adi.
(dimin.)
viôt biel
:
cussì bilit / e torondit! (Pieri Çorut, Ducj parturìs);
no sai dîus il gust che o provi / cuant che o sint a cjantâ il scriç; / chest uciel, che pôcs e contin / par me al è dai plui bilits (Zuan Batiste Galeri, Il scriç)
Var. bielit
-
s.m.
zuiatul o robe che e pues plasêi a un frut:
i bilits, a erin sclets: di len e di peçot (Amelia Artico, Zûcs da mularie di un viaç);
al rive Sant Niculau, cu la sô slite, a viodi ce siops, bilits e zugatui che al à di puartâur (Renzo Balzan, Il bon Sant Niculau dal Kanaltal)
Sin. bebel
, bebei
-
s.m.
[BF]
at di afiet, fat tocjant cu la man
Sin. cjarece
, bilite2