bergantin /-ìn/ ber|gan|tin [BF, TS]
-
s.m.
mar.
nâf di medie dimension, a vele, cun doi arbui, doprade soredut de fin de Ete di mieç a dute la Ete moderne tal Mediterani, par traspuart o tant che nâf militâr:
bergantins, schiraç e burcs / no àn plui paùre di turcs (Anonim, Trusse mo, trusse, Stillin)
Var. bragantin -
s.m.
bot.com., agr.
cualitât di blave che e fâs la panole in mancul timp de blave normâl
Sin. brac2
Cfr. cincuantin , blave