beneficence  /-cèn-/  be|ne|fi|cen|ce  [CO]

  1. s.f. azion, soredut donazion di bêçs, fate par judâ cui che al à dibisugnela caritât soleva; la beneficença preven i mâi e l'aviliment e il disonôr de la miseria (Federigo Comelli, Il me paîs); il rigjavât de vendite dal CD, che al è a ufierte libare, al sarà dât in beneficence (Moira Pezzetta, Nissun sa a cui che i tocje. Gonârs e la sô int tal gnûf album di Dino Piu)
    Cfr. caritât , limuesine