barel /-èl/ ba|rel [CO]
-
s.m.
carete cun dôs ruedis, li che si tache un mus o in câs ancje tirât o sburtât a man:
ce vergogne une sere che lu menarin a cjase cu la plombe di un caratel, e une atre volte cjoc disfat e distirât suntun barel, cui pîts par denant, come che si puartin i muarts (Maria Forte, La tiere di Lansing);
a buinore Jacum al preparà il barel e il mus (Angelo Covazzi, Muset ranzit)
Sin. barele
Cfr. bareglot , bare