bare  ba|re  [CO]

  1. s.f. [FÛ] supuart par puartâ a spale une casse di muart o un cadavar
  2. s.f. casse dulà che si met un muart:  la procission si invie, / e fra il splendôr de cere, / e si avanze la bare / che puarte il cuarp del om, agnul in tiare (Pieri Çorut, In muart di Mons. Tomadin); il cjar di muart che al vignive sù dal ospedâl di Udin si è fermât denant dal cimitieri di Riçûl, a àn cjariât la bare dal fi vicin di chê de mari e po dopo ju àn sepulîts inte stesse buse (Cristina Noacco, Faliscjis)
    Sin. casse , casse di muart
  3. s.f. sorte di cjar cun dôs ruedis, par puartâ materiâl:  i Bas a vevin za il cjar dai bûs, il caret vecjo e la bare, che il nono Zuantoni e un so barbe Bidin a fasevin i cjaradôrs inmò sot i Antonins, ai timps di Napoleon (Dino Virgili, Il cjaruç dai Bas); «Un vin che al cjante di bessôl… Al ven di jù pe Plâf… Nus puartin la uve cu lis baris che a cjaminin di gnot» «Bon, bon! Un vin che al à grinte, che si tache ben!» (Maria Forte, La tiere di Lansing)
    Cfr. barele
    1. cuantitât di robe puartade cun chel cjar:  une bare di piere, di glerie, di savalon (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
      Sin. barelade
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl