avemarie  /-ì-/  a|ve|ma|ri|e  [AF]

  1. s.f. ancje cun iniz. maiusc., preiere ae Madoneun cercandul, vieli e peçotôs, cui voi bas e cun tante di corone in man al steve li impostât, e plen di devozion al tirave jù paternostris e avemariis (Catarine Percude, Il voli di chest mont); ogni sere, invezit, al radunave i fîs e al tignive sù il rosari. Dîs avemariis, po il gloria (Riedo Pup, I furlans e il cjistiel)
    Var. Ave Marie
  2. s.f. ancje cun iniz. maiusc., sun des cjampanis che al anunzie chê preiere, di matine e soredut di sereal vignive sù Zuan Tove, il vecjo muini. Al scomençave a dâ la Avemarie de buinore e po dutis lis sunadis de zornade (Maria Forte, La rive di Sant Pieri); la cjampane grande dal tor, sù in alt, e sunave la avemarie e une vongule di pâs e involuçave i mûrs de canoniche, tal scurut de sere (Pieri Somede dai Marcs, Ta la ombrene de canoniche)
    Var. aimarie , Ave Marie
    1. ore de albe o dal tramont, cuant che lis cjampanis a sunin par chê preiereo lavin a durmî subit dopo la avemarie e o jevavin cul soreli (Pieri Piçul, Vieri e gnûf); di buinore, dopo la Avemarie, che lis striis se vevin tovade, o vevis nome di viodi ce spetacul: lis monts a venti che a sglinghinavin di mil colôrs (Josef Cjargnel, Lis striis de Cjargne)
  3. s.f. [TS] entom.com. viôt mariutine
Proverbis:
  • a la avemarie, a cjase la baronie
  • a scovâ daspò da la avemarie, si scove la fortune di cjase
  • daspò da la avemarie a zirin lis putanis
  • la avemarie sunade, la fantate sierade