a plasiment [CO]
-
loc.av.
ancje cuntun possessîf o cuntune specificazion, te maniere, te forme, te cuantitât che si vûl:
"Ti lassi libare di fâ a to plasiment" (Costantino Smaniotto, Il cjalçumit);
[il retôr] al comande tant sui clerics che sui professôrs e sui educadôrs, che al po sielziju, tignîju o parâju fûr a so plasiment (Antoni Beline, La fabriche dai predis)
Sin. a plasê , a biel plasiment , a discrezion , a volontât
- plasiment s.m.