vuiscjâ  vuis|cjâ  [CO]

  1. v.tr. dâ jù cuntune vuiscje, cuntun bachet flessibil[i cosacs] sberlant come acuilis, vuiscjant il cjaval su lis culatis, a corevin sul cjamp par dret e par ledrôs (Alan Brusini, Un dai pôcs)
    Cfr. bachetâ
  2. v.tr. (fig.) fâ une azion fuarte, violente o fâ un sunsûr che si pues paragonâ cun chel des vuiscjadisin chê sere la buere e vuiscjave, cjamant il cîl di nûi (Alan Brusini, Il coragjo de sclope)