trufâ tru|fâ [CO]
-
v.tr.
fâ crodi a cdn. alc che nol è, soredut par cjolii bêçs o in ogni câs par vê un vantaç in so dam:
nissun al voleve jessi so amì: a jerin ducj stâts trufâts di lui e chei pôcs che prime i stavin dongje lu fasevin dome pai bêçs (Davide Peressoni, Il plui siôr dal imperi)
Sin. imbroiâ- puartâ vie, impossessâsi di alc in maniere disoneste: parcè varessio jo di dâi une man a lui par trufâ a so cusin la braide de Rive Basse? (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)