torturâ
tor|tu|râ
[CO]
-
v.tr.
causâ dolôr a cui che nol pues difindisi, in gjenar a un presonîr:
i fassiscj talians a torturavin i furlans tes presons e po ju sepulivin tai ledanârs (Alan Brusini, Alpin jo mame!)
-
v.tr.
(fig.)
fâ patî, ancje cence crudeltât o ancje cuntun subiet inanimât:
al provà a parâ vie chei pinsîrs che lu torturavin (Mario De Apollonia, Il timp par ledrôs)
Sin. tormentâ
, tumiâ
, cruziâ
-
v.tr.
(fig., iperb.)
tocjâ, movi e tornâ a tocjâ e a movi plui voltis:
al cjalà Nita che e torturave lis rosis tal vâs cul cjâf bas (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Sin. tormentâ