toblât  to|blât  [AF]

  1. s.m. costruzion o ambient parsore de stale là che si ten il fen, la paie e v.i.e jere plene la arie di blave, sglonf il toblât di fen, riis di formadielis su lis breis e stangjis di robe purcine tal camarin (Dino Virgili, La division); al à trat saete su la stale di Beltram […] e dut il toblât al è lât in faliscjis (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); ju fasè jentrâ, ur de di cene, e ju metè a durmî sul toblât, a pat che tal indoman le judassin a bati (Catarine Percude, Il prin sarasin)
    Sin. tiezon
    Var. toglât