sveiarin  /-ìn/  sve|ia|rin  [CO]

  1. adi., s.m. (var.) viôt svearin albe, ve la cisile sveiarine, / che imburide dal plan a la coline / e ven sù saludantti e vongolant (Pieri Çorut, Par l'ingrès di Mons. Zacarie Bricito arcivescul di Udin); Primevere, lu sintistu / che al sune il sveiarin? / Viarç i biei voi, dismoviti / e jeve planc planchin (Francescje Nimis Loi, Salustri)