smicje  smi|cje  [CO]

  1. s.f. capacitât, abilitât di viodi, individuâ e cjapâ un bersai[zuiant di butâ claps cuintri di une scjate] smicje no 'nd vevin tante, cussì a lerin indenant par une cincuantine di claps prin che un di lôr al cjapàs la scjate (Agnul di Spere, La scjate rosse)
    Sin. mire , smire
    Var. micje2
  2. s.f. indreçament di alc che si ponte o che si bute cuintri di un bersaila prime volte che a àn bombardât chist cjamp di emergjence, a àn sbaliade smicje e a son lâts sul paîs di Visepente (Tite Çorat, In timp di vuere)
    Sin. mire , smire
  3. s.f. dispositîf che al jude a indreçâ alc, soredut une arme, cuintri di un bersai
    Sin. mire , smire
  4. s.f. (fig.) capacitât di viodi, capî, di sielzi, di intivâ, di induvinâ e v.i.il mût di scrivi ingredeât e sconclusionât al è al limit e lis virgulis a son metudis cu la stesse smicje che si metin i numars tal zûc dal lot (Antoni Beline, Un puar libri par un "Puar don Bosco")
    Sin. mire , smire
  5. s.f. (fig.) atenzion o indreçament de atenzion, dal interès, de volontâtRenzi, che al è in campagne eletorâl permanente, al à te smicje il referendum in cont de riforme costituzionâl (Marc Stolf, Il "Manifest di Ventotene" e la comedie de "Garibaldi")
    Sin. smire , mire
  6. s.f. (fig.) ce che si cîr di otignîla polegane des vueris [...] a veve come smicje di cuistâ teren cence tignî cont dal om, dal so lengaç, dal so bagai culturâl (Tarcisio Venuti, Cualchi usance dai popui miteleuropeans)
    Sin. obietîf , smire , mire