slizerî
sli|ze|rî
[AF]
-
v.tr.
fâ deventâ plui lizêr, gjavâ pês:
slizerî une cjame
Sin. dislizerî
Var. lizerî
, slizerâ
-
v.tr.
(fig.)
fâ deventâ plui facil, plui comut, plui convenient, plui seren e v.i., fâ sintî mancul cjamât di alc che si puedi considerâ un pês:
un pinsîr che i slizerive e i rinovave la vite (Alan Brusini, Come tai romançs)
Sin. dislizerî
-
fâ deventâ mancul pesant, mancul fuart, fâ vê mancul intensitât:
slizerî la proprie cjame di lavôr (Guglielmo Pitzalis, Jù di cuarde. Ce fâ);
slizerî il trafic de Pontebane tra Udin e Pordenon (Stefania Garlatti Costa, Cimpel-Glemone. La storie dal progjet)
-
fâ deventâ mancul complicât, soredut ridusint di numar o semplificant:
o modificarìn il statût slizerint il consei diretîf (Christian Romanin, Un president di transizion)
-
fâ jessi o fâ someâ mancul negatîf, plui facil di sopuartâ:
e cjanti ancj jo par slizerî il torment, / che lontan di Polimie ognore jo sint, / Polimie di chest cûr unic content (Ermes di Colorêt, I, 1)
-
v.tr.
(fig., scherç.)
gjavâ alc cence permès, robâ:
vie pe gnot tu slizerivis lis stangjis dai salams e lis bafis dal ardiel e lis piecis dal formadi dal to paron (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
Sin. dislizerî
