Dizionari de Lenghe Furlane

dislizerî  dis|li|ze|rî  [CO]

1. v.tr. fâ deventâ plui lizêr, gjavâ pês
   Sin. lizerî , slizerî , slizerâ
2. v.tr. (fig.) fâ deventâ plui facil, plui comut, plui convenient, plui seren e v.i., fâ sintî mancul cjamât di alc che si puedi considerâ un pês:  mi someave di vê dislizerît il cûr dopo che o jerin lâts ognidun de nestre bande (Eugjeni Marcuç, O ripuarti doi)
   Sin. slizerî
   
   1. fâ deventâ mancul pesant, mancul fuart, fâ vê mancul intensitât
   2. fâ deventâ mancul complicât, soredut ridusint di numar o semplificant:  al veve olût dislizerî i camufs dai modei [di mobii] (Eugjeni Marcuç, Liende a Sant Zuan)
   3. fâ jessi o fâ someâ mancul negatîf, plui facil di sopuartâ
3. v.tr. (fig., scherç.) gjavâ alc cence permès, robâ:  a san fintremai clapadâ lis lûs eletrichis, dislizerî ducj i pomârs che a cjatin tes braidis e tai orts, puartâ vie cualchi gjaline (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
   Sin. slizerî