sgrimie
/sgrì-/
sgri|mi|e
[CO]
-
s.f.
caratar o mût di fâ fuart, viament, ancje ustinât e agressîf:
al jere un bon om, ma bon dome di ubidî, di stâ sot paron, cence fregul di sgrimie o di spirt (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini);
un popul come il nestri, rassegnât ancje masse, al à cjatade une voie di riscat, une sgrimie, une rabie, une creativitât che nissun varès scrupulât (Antoni Beline, Storie di muart e di resurezion)
Cfr. snait
-
s.f.
persone, soredut femine, che e à un caratar o mût di fâ fuart, viament, ancje ustinât e agressîf:
la professoresse di todesc, une sgrimie di creature che e jere cussì pôc feminîl [...] (Roberto Meroi, La biele Adalgjise)
Cfr. sbilfe