sflocjâ
sflo|cjâ
[CO]
-
v.tr.
trai une frece o une altre arme:
[Amôr] arche l'istroment, al smire, e drete / tal mieç dal cûr i sflocje une saete (Pieri Çorut, Pes gnocis Fabris-Bearç)
-
v.tr.
dî, soredut cun enfasi:
dal font del cûr sflocjà chestis preieris (Zuan Josef Busiç, La Eneide di Virgjili)
-
mostrâ, fâ viodi cun braùre:
e podei cussì sflocjâ la mê culture (Raff BB Lazzara, trad. Stiefin Morat, Lu miliart)
-
v.intr.
fâ biele mostre:
Roncjis tai cjamps e sflocje; / mediant la irigazion / si è mantignude verde (Zaneto, Zaneto tal cantîr di Monfalcon)
Sin. sflocâ
, sflochetâ
-
v.intr.
compuartâsi fasint biele mostre di ricjece, gjoldint e spindint:
viôt: tant in dì di vore che di fieste / cui sflocjial? cui se puartial a la grande? (Pieri Corvat, El comerci e i comerciants);
Valt Bladi nol jere tipo di sflocjâ, al jere une vore prudent (Eugjeni Marcuç, Liende a Sant Zuan)
Sin. sflocjâle
, sflocjâse
, flocâle