sflocjâ  sflo|cjâ  [CO]

  1. v.tr. trai une frece o une altre arme[Amôr] arche l'istroment, al smire, e drete / tal mieç dal cûr i sflocje une saete (Pieri Çorut, Pes gnocis Fabris-Bearç)
  2. v.tr. dî, soredut cun enfasidal font del cûr sflocjà chestis preieris (Zuan Josef Busiç, La Eneide di Virgjili)
    1. mostrâ, fâ viodi cun braùree podei cussì sflocjâ la mê culture (Raff BB Lazzara, trad. Stiefin Morat, Lu miliart)
  3. v.intr. fâ biele mostreRoncjis tai cjamps e sflocje; / mediant la irigazion / si è mantignude verde (Zaneto, Zaneto tal cantîr di Monfalcon)
    Sin. sflocâ , sflochetâ
  4. v.intr. compuartâsi fasint biele mostre di ricjece, gjoldint e spindintviôt: tant in dì di vore che di fieste / cui sflocjial? cui se puartial a la grande? (Pieri Corvat, El comerci e i comerciants); Valt Bladi nol jere tipo di sflocjâ, al jere une vore prudent (Eugjeni Marcuç, Liende a Sant Zuan)
    Sin. sflocjâle , sflocjâse , flocâle
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl