sflocjâ  sflo|cjâ  [CO]

  1. v.tr. trai une frece o une altre arme:  [Amôr] arche l'istroment, al smire, e drete / tal mieç dal cûr i sflocje une saete (Pieri Çorut, Pes gnocis Fabris-Bearç)
  2. v.tr. dî, soredut cun enfasi:  dal font del cûr sflocjà chestis preieris (Zuan Josef Busiç, La Eneide di Virgjili)
    1. mostrâ, fâ viodi cun braùre:  e podei cussì sflocjâ la mê culture (Raff BB Lazzara, trad. Stiefin Morat, Lu miliart)
  3. v.intr. fâ biele mostre:  Roncjis tai cjamps e sflocje; / mediant la irigazion / si è mantignude verde (Zaneto, Zaneto tal cantîr di Monfalcon)
    Sin. sflocâ , sflochetâ
  4. v.intr. compuartâsi fasint biele mostre di ricjece, gjoldint e spindint:  viôt: tant in dì di vore che di fieste / cui sflocjial? cui se puartial a la grande? (Pieri Corvat, El comerci e i comerciants); Valt Bladi nol jere tipo di sflocjâ, al jere une vore prudent (Eugjeni Marcuç, Liende a Sant Zuan)
    Sin. sflocjâle , sflocjâse , flocâle
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl