sfadiôs  sfa|di|ôs  [CO]

  1. adi. che al fâs stracâ, che al fâs fâ sfuarçs prime che a rivin risultâtsi lavôrs plui sfadiôs, che a jerin par jê: fâ lens, svangjâ, cuei grame, seselâ forment (Pieri Somede dai Marcs, Nardon e Vigjute di Nani); al si adatave a fâ i servizis plui sfadiôs e plui bas (Bepo Marion, S. Selmo abât)
    Sin. fadiôs
    1. che al è dûr di sopuartâ, che al è caraterizât di une cundizion di strache, di fadielà jù la vite e semeave mancul sfadiose (Lucio Perès, Nute, la spiarie)
    2. che al stente a lâ indenant, che al fâs o che al sucêt cun fadiefin tal 2008 si à vût un cressi, a ben che sfadiôs, de politiche linguistiche a pro de lenghe furlane (Sandri Carrozzo, Vuere e pâs - Il conflit linguistic in Friûl jenfri vuere cidine e pâs bausarie)