sdrindulâsi  sdrin|du|lâ|si  [CO]

  1. v.pron.intr. movisi di ca e di làZuanut al jere lât a sdrindulâsi dapûr di un ramaç di noiâr che al pendeve sore il prât (Luigi Gortani, Sant Pieri e la code da vacje); insom dal arbul, che si sdrindulave cul aiar, si poià un ucielut grisulin (Jolanda Mazzon, La banchine abitade)
    Sin. niçulâ , sdrindulâ , niçulâsi , drindulâsi , drindulâ
    Var. trindulâsi