scuelâr  scue|lâr  [AF]

  1. s.m. cui che al frecuente une scuele, soredut di frutcetancj cambiaments in chei vot agns di Colegjo: fabricâts gnûfs, scuelis di ogni fate, fiestonis plenis di ligrie, simpri un dafâ par chest e par chel… e fruts e scuelârs che vegnivin di ogni bande de Furlanie (Pieri Somede dai Marcs, O mi ricuardi); al capite dispès che ai scuelârs che a domandin il furlan si ufrissin un pocjis di oris - un cuindis, vincj - tor l'inizi dal an e une altre grampe di oris viers la fin (Silvana Fachin Schiavi, I dîs agns de leç n. 482/99)
    Cfr. arlêf , student
    1. (fig.) cui che al impare, cui che al à di imparâda Adam incà ogni on l'è un scuelâr (Federigo Comelli, Il me paîs)
  2. s.m. cui che al va daûr o che al cjape tant che pont di riferiment un mestri, une figure di alt nivel, une dutrine e v.i.Rome, scuelarie di Culau Machiavelli, no vûl savê di cheste moralitât che i learès lis mans e par consecuence no vûl savê di ordenaments autonomistics (Josef Marchet, Autonomie e moralitât)
    Sin. arlêf , dissepul , seguaç
Proverbis:
  • bisugne jessi prin scuelârs e po mestris