sconfite /-fì-/ scon|fi|te [CO]
-
s.f.
risultât negatîf intune competizion, intun confront, intun conflit e v.i.:
i ultins dîs, cuant che la sconfite e jere aromai fate i S.S. a son scjampâts vie cu lis lôr fameis (Max Mauro, Buchenwald 1944);
su lis causis de sconfite dai partîts di centri e di çampe, si spere che i responsabii a fasaran autocritiche (Antoni Beline, Politichis 2001: la gnot de reson)
Sin. batude , disfate