Dizionari de Lenghe Furlane

sclarîsi  scla|rî|si  [AF]

1. v.pron.tr., v.pron.intr. sclarî alc di se stes, par se stes o cun reciprocitât:  e à imparât a sclarîsi la cjavelade, a segnâsi lis ceis, a infarinâsi la muse (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
2. v.pron.intr. (ancje fig.) deventâ clâr o plui clâr:  rivant dongje di chest piçul lât, il turchin da la aghe si sclarìs un fregul, ma al reste simpri un colôr straordenari (Dino Virgili, Un riul tra Venit e Friûl); lis ideis si sclarissin un tininin (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie)
   
   1. ancje impers., riferît ae zornade o al cîl, tacâ a fâ lûs par vie de albe o par vie dal tornâ dal soreli:  al scomençave a sclarîsi e la int za si 'siminave pes stradis (Pieri Somede dai Marcs, Sant Simon: 28 di Otubar 1917)
      Sin. sclarî , lusorâ , slusorâ
   2. ancje impers., riferît al timp meteorologjic o al cîl, no vê plui nûi:  il cîl al si jere sclarît e lis cjampanis a vevin scomençât a sunâ la Messe di miezegnot (Pieri Somede dai Marcs, Nadâl)
      Sin. serenâsi , inserenâsi
   3. (fig.) deventâ plui seren, plui legri e v.i.:  al jere in chel sclarîsi de muse il sens dal perdon (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
3. v.pron.intr. capîsi o fâsi capî cun clarece:  "Varès vût gust che al fos stât ancje lui, culì, par sclarîsi ducj insiemi, par destinâ alc…" (Anute Fabris, A passe la scalmane); chel fâ malsigûr, chê mancjance di une dreture, … chel no savê sclarîsi al creà scrupui e malvolê (Maria Forte, Cjase di Dalban)
   
   1. v.pron.tr. dâsi reson di alc, capî alc:  ni o soi rivât ancjemò a sclarîmi il parcè plui profont di cheste realtât (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)

Polirematichis e espressions idiomatichis

• sclarîsi la vôs loc.v.
• sclarîsi lis ideis loc.v.