scjalâr
scja|lâr
[CO, TS]
-
s.m.
agr.
plan dal cjar li che si poie la cjame:
si incrosavin cui caretons carintians a tîr di sîs e ancje di vot cjavai: a podevin menâ ator une vile interie su chei scjalârs tant che placis (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Cfr. cjar1
-
cuantitât di robe cjamade tal cjar:
ti crompin un biel scjalâr di noli e di patacjis e ti tornin a cjase (Dolfo Zorzut, Ipocrisie, ipocrisie, el Signôr ti cjastie)
-
s.m.
(fig.)
grande cuantitât:
un grant scjalâr di cjacaris (Pieri Somede dai Marcs, La bandiere)
-
s.m.
(meton.)
cjar, mieç di traspuart cun cuatri ruedis tirât di bestiis:
cun mê mari si lave daspès al bagn o a Bielvedê o a Grau. Cul scjalâr si lave fintremai a Bielvedê e, cui che al oleve là a Grau al scugnive fâsi traghetâ cu la barcje (Vico Bressan, Cîl e aghe)
Sin. cjar1
Proverbis:
- feminis e passaris un grant scjalâr di cjacaris