sbarâ  sba|râ  [AF]

  1. v.tr. (ancje ass.) fâ partî un o plui colps cuntune arme di fûc:  tignint un revolvar in alt parsore dal cjâf, al sbarave doi colps (Agnul di Spere, Te grande place); ma i parons nestis e lôr son simpri chei / tal sigûr dai cjastiei a decidin pâs e gueras / e alora bignarès voltâ sui tacs / sbarâ ai parons di chesta becjaria (Giorgio Ferigo, Un soldatin)
    Sin. trai
    1. (fig.) butâ un ciert materiâl cun implants che si somein in cualchi maniere cun armis di fûc:  a àn sbarât i curiandui (Bete di Spere, Une gnot di Champions)
  2. v.tr. (fig.) dâ, butâ, tirâ e v.i. une vore a fuart:  sbarant pidadis, a stan pôc a liberâsi (Dolfo Zorzut, Lis urtiis)
  3. v.tr. (fig.) dî, scrivi, declarâ e v.i. cun convinzion e agressivitât:  tun discors che al semeave un autentic programe politic, al à sbarât cuintri lis intercetazions telefonichis fatis al pressident de Bancje nazionâl (Antoni Beline, La copie pierdude)
Polirematichis e espressions idiomatichis
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl