santocj /-òcj/ san|tocj [BF]
-
s.m., adi.
che, cui che al mostre cun ipocrisie une vore di devozion e di bontât:
"E vô crodês, duncje, che dutis chistis vuestris feminis a sedin tantis colombutis?" "Jo no sai di chês altris e no vuei savêlu, no mi impuarte, jo feveli pa feminis di cjase mê e baste." "Eh, va ben! Dal rest ancje chê vuestre Anute cun chê muse di santocje..." (Maria Gioitti del Monaco, Arbe mate)
Sin. santificetur , cjitin , patafebancs