sagrât  sa|grât  [AF]

  1. s.m. tiere consacrade denant de glesiesul sagrât i zovins a spietin, in cjaps; a cjalin lis frutatis a bocje ridint (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); une piçule glesie blancje cul so brâf tor e cul sagrât sierât di une ristielade di fier batût (Franca Mainardis, Grivôr)
    Var. segrât
  2. s.m. cimitieri dongje di une glesieoh sunait, sunait cjampanis / che il gno cûr mi pâr sclopât / cumò puartin la mê biele / tal sagrât a soterâ (Popolâr, Oh sunait, sunait cjampanis)
  3. adi. [BF] che al merete un rispiet religjôs o une vore profonta davin sù i ricuarts: a movi chê tiare al jere come saborâ dentri dal timp passât, tes memoriis sagradis di une raze di int suturne e salvadie (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. sant , sacri1
Proverbis:
  • un reume mâl curât al mene intal sagrât