rip  rip  [CO]

  1. s.m. colp dât cul pît, o ancje cu la estremitât de çate di une bestieun rip e un pugn (Zaneto, Il «strolic»); a sfonderavin lis puartis des cjasis, siaradis cul tres, a fuarce di rips dai cjavai (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. pidade , ripade , scalç
    Cfr. pît
    1. (ancje iperb., ancje fig.) brute maniere, maltratament, soredut par parâ vie, refudâ e v.i.lu varessin cjapât par un cercandul buzaron e magari mandât vie a rips tal cûl (Alviero Negro, Lis çariesis pe mari di sant Pieri); tai siei sedis agns al veve cjapât bielzà tancj rips e tantis cjarecis (Stiefin Morat, Claps)