rifudâ  ri|fu|dâ  [FO]

  1. v.tr. (var.) viôt refudâ "[…] Nin ca. Un bussul di sgagne che ti neti il stomi". Posto che Mondo al paiave al jere di stupits rifudâ (Alviero Negro, Chel moscjo dal gno von); à rifudât un zovin ric e biel / par sposâsi cun chest scjavacecuel (Pieri Çorut, La rassegne)