ricjatâ ri|cja|tâ [CO]
-
v.tr.
tornâ a cjatâ, tai siei diviers significâts, viôt cjatâ
- tornâ a vê: vôs di une memorie che i furlans a àn bisugne di ricjatâ (Carli Pup, Storie e liende di Marc di Murùs)
- tornâ a incuintrâ, vê a ce fâ une altre volte cun cdn. o cun alc: tornant a cjase, chei pôcs che a tornin framieç di chei pôcs che a ricjatin, no sintin plui il calôr de cjase, il savôr de tiere, l'incjant de lenghe (Antoni Beline, Une tiere pal cjant e pa la anime)