rasclen /-èn/ ras|clen [BF]
-
adi.
formât di pôcs elements no fis un dongje di chel altri:
stant che i cjavei si srarivin sui timplis, al cirive di ingjanâ il voli cuntun çuf rasclen jù pal cerneli (Antescûr, Il svol dal Falcone)
Sin. râr
Var. risclen - adi. di trâf o altre struture, fine, debile: par lungjece il trâf al larès benon, ma al è masse rasclen (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)