proibî
pro|i|bî
[AF]
-
v.tr.
comandâ di no fâ une cierte robe, di no tignî une cierte condote:
[Cavedalis] al veve promovût il 3 di Otubar dal '48 une leç che e proibive ai militârs di fâ part dai circui politics cence autorizazion dai superiôrs (Giovanni Pillinini, Zuan Batiste Cavedalis - Une vite esemplâr);
a Trep il sioron che al comandave i veve proibît di gjavâ piere tal so e alore a jerin vignûts a gjavâle tal Polenton a Zeanut (Pieri Menis, Il miracul dal plevan di Trep)
Sin. improibî
Cfr. inibî
, interdî
, bandî
, sbandî
, impedî