preseât  pre|se|ât  [AF]

  1. p.pass., adi. viôt preseâ , viôt preseâsi
  2. adi. che al gjolt di une buine considerazional veve fat siet agns di militâr fra permanent e vueris. E al jere stât un sotuficiâl preseât (Riedo Pup, Rispueste: cjalâ e tasê); une poesie di un poete che jê e veve simpri amât, il preseât poete cilen Pablo Neruda, za premi Nobel pe leterature tal 1971 (Egle Taverna, Un troi di lûs)
  3. adi. che al à tant valôr, che al à un presit alta jerin i bêçs: napoleons di aur, zoiis, pierutis preseadis - un tesaur! (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); o soi rivade adore a rincurâ mobii interessants e preseâts, creps cjargnei dal Sietcent cun decorazions a man, e tancj altris tocs di valôr (Meni Ucel, Culturis)
    Sin. preziôs
  4. adi. soredut tes letaris o ancje in salûts formâi, tant che titul di rispiet pal destinatariPreseât sâr diretôr, / che mi permeti cualchi piçule note, sul intervent di Carrozzo (Ce celebrâ dal 1511?) sul ultin numar de Patrie (Sandri Di Suald, Letare pro Giulietta e Romeo)