pleiâ ple|iâ [AF]
- v.tr., v.intr. (var.) viôt pleâ : meteva duta la sô fuarça nel tignî cul rem obleada la barcja, e pleiantlu plui che podeva da la sô dreta a la çanca, faseva che la vela cjapàs il vint par sclavueç (Federigo Comelli, Il me paîs); colonel, ce si fasial? Isal miôr pleiâ vie sot lis monts su la çampe? Si slungjile, ma si vuardisi miôr e al è mancul pericul (Meni Ucel, Trê mil francs)