piano
pia|no
[CO, TS]
-
s.m.
mus.
strument a cuarde cuntune tastiere, fate in gjenar di 52 tascj blancs e 36 neris, che a metin in vore ognidun un martielut che al va a bati une cuarde che e fâs un sun cun volum che al dipent de fuarce di percussion:
il piano al tornà a sunâ... Un aiar di musiche di opare (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve);
i faseve cjantâ saldo une romanze de Bohème, compagnantsi cuntun piano un pôc stonât che nissun sunave (Alan Brusini, Come tai romançs)
Var. pianoforte
-
tecniche di sunâ chel strument tant che materie di insegnament o dissipline specifiche:
[Carlo Podrecca] nassût a Cividât tal 1839, al studià piano cun Giovanni Battista Candotti (Serena Fogolini, Un pês di spartî)