passare  /pà-/  pa|ssa|re  [AF, TS]

  1. s.f. ornit.com. non comun di cualchi specie de famee dai Passeridis, in particolâr Passer italiae e Passer domesticusa ciccicavin lis passaris parmìs de gleseute dai agnui (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); a tabaiavin de stagjon, des passaris che a fasevin il nît sot i cops de gleseute e dai fruts di Merêt che ju sclapavin ducj montant parsore par cjapâ passaris (Lucio Perès, Messe a Sant Zuan)
    Cfr. passarat , passarin1 , passarot
  2. s.f. (fig.) femine cjacarone o insuridepar strade a passavin chês passaris di filanderis che a tornavin di vore, e chei mostros di operaris di Cescje che a vevin simpri alc ce dî (Meni Ucel, Otavari a Madone)
  3. s.f. itiol.com. non comun dât a cierts pes di mâr dal ordin dai Pleuronetiformis, in particolâr di Platichthys flesusbisats, sfueis, passaris, brancins, oradis, sardelis, caparots, gjambars… Tancj a son i protagoniscj de pescje te nestre lagune (Margherita Timeus, Il nestri pes: une sielte inteligjente)
    Sin. passarin1
    1. pes di aghe dolce e ferme, viôt sgjardule cu la mê [cjane], invezit, mi someave di no rivâ nancje a ingolosî lis passaris, che a son i pes plui sturnei. Pûs crodi lis tencjis! (Lucio Perès, A pescje tal suei)
Proverbis:
  • feminis e passaris un grant scjalâr di cjacaris
  • par vê la pâs in chest mont a vuelin trê robis: une femine par cjase, une passare par vile, une cocule par sac
  • une femine par cjase, une passare par vile, une cocule par sac