paritât  pa|ri|tât  [AF]

  1. s.f. il jessi pâr, il jessi divisibil par doila paritât dal numar vincjedoi (Stiefin Morat, Gjeometriis)
  2. s.f. cundizion dal jessi a pâr, al stes nivelducj i «vicins» si davin dongje sot il tei a tratâ in libertât e paritât i lôr afârs (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); i popolans in armis a domandin la abolizion dai privileçs de nobiltât e de glesie e la paritât di ducj denant de leç (Carli Pup, Il Friûl de Joibe Grasse dal 1511)
    Sin. ecuivalence , vualivece
  3. s.f. risultât compagn tra doi aversaris, concorints e v.i.sierât il prin timp in paritât, la seconde frazion si vierç di gnûf cul Pordenon al atac (Marc Stolf, Spal - Pordenone 1-3)
    Sin. pâr2
    Cfr. pate