ordenance  /-nàn-/  or|de|nan|ce  [CO]

  1. s.f. [CO, TS] dir., burocr. proviodiment cun caratar impositîf dât fûr di une autoritât[il lunari] za pront e stampât, al ven secuestrât il 10 di Avrîl, cuntune ordenance dal prefet (Donato Toffoli, Il lunari mai jessût - Tellini te prime vuere mondiâl)
  2. s.f. complès des normis imponudis di un regolament"Ma di dulà vegnino fûr chês armis? Mi pâr che a sedin fûr ordenance!" (Checo Tam, Sense)
  3. s.f. [BF] disposizion ordenadecuant po, che cu la solita ordenança / son mitudis in jet; no si sint plui / un zit, duta la gnot (Zuan Josef Busiç, La Gjeorgjica di Virgjili)
    Sin. ordin
Polirematichis e espressions idiomatichis