naranç
/-ànç/
na|ranç
[AF]
-
s.m.
pome taronde, cun scusse di colôr a mieç jenfri ros e zâl, cun sûc un pôc garp, produsude dal Citrus sinensis:
e menave cun se un scartoçut. "Cjo. Par tô mari." A jerin trê narançs, biei, sglonfs (Gianni Gregoricchio, Lilie);
par Sant Nicolau, si metevin fûr lis çuculis o i scarpets […]. Al puartave no grandis robis… magari un naranç (Marta Vezzi, Il Nadâl di îr tes peraulis di Gjeme, par rifleti su chel di cumò)
Sin. narant
, norant
, nerant
, nerance
, norance
, narance
, neranç
, noranç
-
s.m.inv., adi.inv.
colôr tra il ros e il zâl:
la ombrenone a riis naranç e siespe nus pare da la aghe (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie)
Sin. coce
, colôr coce
, colôr naranç
, narançon
Proverbis:
- il baraç nol fâs narançs
- il pôl nol fâs narançs