monsignôr  mon|si|gnôr  [CO, TS]

  1. s.m. ecl. titul onorific dât a prelâts di nivel alt, tant che patriarcjis, vescui, abâts mitrâts secolârs e membris de famee pontificiemonsignôr Somede, il cancelîr di Curie, e monsignôr Maçarole retôr di Seminari (Giovanni Gortani, Un mus che al va frari); un monsignôr vignût cul vescul pe visite pastorâl al veve dit al vicjari di butâ fûr chel altarut di len carulât plen di polvar, imberlât, che al stave da pît de glesie (Pieri Menis, I sioperos dal muini)
    Var. bonsignôr , bonsiôr
    1. (estens., pop.) titul onorific dât al predi che al ten une parochie
      Cfr. plevan