bonsignôr  bon|si|gnôr  [CO, TS]

  1. s.m. ecl. titul onorific dât a prelâts di nivel alt, tant che patriarcjis, vescui, abâts mitrâts secolârs e membris de famee pontificiela siorie di çocje massoniche […] e plantà un batibui cuintri dal arcivescul di Udin, bonsignôr Dree Cjasesole (Francesc Placerean, Cuintristorie dal Friûl dal 1866 fint in dì di vuê)
    Var. monsignôr , bonsiôr
    1. (estens., pop.) titul onorific dât al predi che al ten une parochieil bonsignôr di Mortean che al cognosseve benon Jacum al disè: "Sintît! Jacum al è come il nestri Signôr, al fevele in parabule […]" (Angelo Covazzi, A gustâ dal plevan)
      Cfr. plevan