metât  me|tât  [FO]

  1. s.f. ognidune des dôs parts compagnis che, metudis adun, a formin un intîr, une cuantitât complessive, une dade di timp e v.i.par une reson o par une altre (malatiis, indisponibilitâts e assencis) si podeve fâ stât dome su la metât dai efetîfs (Giovanni Pillinini, Zuan Batiste Cavedalis - Une vite esemplâr); te seconde metât dai agns otante al cjape pît in dute Italie il moviment ecologjist (Max Mauro, Un Friûl difarent: i 90 mhz di Onde Furlane)
  2. s.f. pont che al è a mieç di un timp, spazi, cuantitât e v.i.in pratiche, viers la metât dal '600 la autonomie lassade al Friûl no jere plui che un non cence significât (Josef Marchet, Cuintristorie dal Friûl fin sot la Italie); une seconde linie di difese costituide di batariis di canons sistemadis a metât dal puint (Giovanni Pillinini, Zuan Batiste Cavedalis - Une vite esemplâr)
  3. s.f. [TS] mus. figure di note o pose che e vâl mieç dal intîr o de semicurte
  4. s.f. [TS] agr. viôt mitât
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • a bêçs e a santitât, crodii par metât
  • bêçs e santitât la metât de metât
  • cui che al cjacare pôc al fâs buine figure cun metât di savê
  • cui che ben al scomence al è a metât de vore
  • un che al tâs al fâs buine figure cun metât di savê