ma  ma  [FO]

  1. coniun. par introdusi une oposizion, une ecezion, une risierve, une precisazion, une concessionno esistin nome i criminâi di vuere ma ancje chei di ambient (Riedo Pup, I furlans e l'ambient); la ghitare di Rinaldo, a fuarce di dâi e dâi, e jere restade cun nome trê cuardis, ma lui al sunave istès (Meni Ucel, Serenadis); o prossumi. Cussì mi àn dit. Ma no sai (Fabian Ros, La rambe); une motociclete di no si sa tropis mans, ma biele e sflandorose (Antescûr, Il svol dal Falcone)
    Sin. di chê altre bande , par altri , però , ma ben
  2. coniun. ancje cence valôr di oposizion, par introdusi un gnûf argoment, par tornâ a un di prime, o par dâ plui enfasivistît il vuestri piçul e vignît vie cun nô; ma ricuardaitsi di no mai voltâsi indaûr! (Catarine Percude, La fuiace de Madone); e voaltris o vignîs a fevelânus di austriacantisim. Ma par plasê! Tasêt par caritât! (Carli Pup, La seconde Irlande)
  3. s.m. element di oposizion, di dubi, di inciertece e v.i.al samee dut facil e biel, insumis, ma… Al è un "ma", un pericul (Dree Venier, Il Troll de lenghe); "Ai siei ordins, siôr paron, ma… o ai provât…" "No son «mâs» che a valin! I lavôrs a son di fâ…" (Alviero Negro, Strumîrs e Çambarlans)
Proverbis:
  • "se" e "ma" e "cuissà", a son trê peraulis di ponderâ
  • "se" e "ma" no san ce cumbinâ
  • "se", "ma" e "po" a jerin fradis
  • i "se" e i "ma" a stan picjâts daûr de puarte
  • ma e mo a jerin fradis e parintât no vevin
  • no si cuiste la nobiltât nassint, ma degnementri vivint
  • picjâts suntun claut ma vîfs
  • si barate mulin ma no mulinâr
  • si cambie mulin ma no mulinâr
  • si mude mulin ma no mulinâr
  • si mude mulinâr ma no mulin