lunete /-nè-/ lu|ne|te [CO]
- s.f. (dimin.) viôt lune
- s.f. barconete o altri element architetonic in forme di mieç cercli: parsore de puarte intune lunete vuarbe al jere piturât un Sant Zuan vistût di piels (Pieri Menis, I sioperos dal muini)
- s.f. [TS] milit. ripâr par trupis in forme di arc a pene fûr des muris di une fuartece: al durmive simpri fûr borc Udin [a Palme], te "lunete napoleoniche" viars il simitieri, parsore di une tamosse sgrifignade tes campagnis dal dulintor (Renato Cilento, Ricuarts di "tipos" dai timps passâts)
- s.f. [TS] gastr. sorte di biscot in forme di mieç cercli: galetis, crostui, / sfueiadis, fritulis - coc, pevarins, / colaç, lunetis - toron, bursutis [...] (Zaneto, La fraterne dai malcontents)
- s.f. imprest par lavorâ la piel formât di une lame di forme semicircolâr: stabilî lis piels cu la lunete (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)