lunete  /-nè-/  lu|ne|te  [CO]

  1. s.f. (dimin.) viôt lune
  2. s.f. barconete o altri element architetonic in forme di mieç cercliparsore de puarte intune lunete vuarbe al jere piturât un Sant Zuan vistût di piels (Pieri Menis, I sioperos dal muini)
  3. s.f. [TS] milit. ripâr par trupis in forme di arc a pene fûr des muris di une fuarteceal durmive simpri fûr borc Udin [a Palme], te "lunete napoleoniche" viars il simitieri, parsore di une tamosse sgrifignade tes campagnis dal dulintor (Renato Cilento, Ricuarts di "tipos" dai timps passâts)
  4. s.f. [TS] gastr. sorte di biscot in forme di mieç cercligaletis, crostui, / sfueiadis, fritulis - coc, pevarins, / colaç, lunetis - toron, bursutis [...] (Zaneto, La fraterne dai malcontents)
  5. s.f. imprest par lavorâ la piel formât di une lame di forme semicircolârstabilî lis piels cu la lunete (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl