invistî  in|vis|tî  [AF]

  1. v.tr. dâ cun solenitât un titul, une dignitât, une incarghe, une autoritât e v.i.inte Ete di Mieç i vassai a jerin invistîts dal re intun rapuart di reciproche fedeltât (Fabian Ros, La invenzion dal stât); [sant Marc] al varès invistît Ermacure tant che prin vescul [di Aquilee] (Bepi Agostinis, Storie de art in Friûl)
    Var. investî , inviestî
  2. v.tr. [AF, TS] econ. (ancje ass.) impleâ un capitâl in maniere che al rindial veve tacât a invistî plui che al podeve, cirint di fâ sù bêçs plui che al rivave (Davide Peressoni, Il plui siôr dal imperi)
    1. [AF] (fig.) impegnâ une cualsisei risorse o fuarce, economiche ma ancje imateriâl, psicologjiche, sentimentâl e v.i., par rivâ a un risultât, ancje che nol sedi un tornecont economic[Petracco] si è sacrificât fint insom, invistint te lote [pe Universitât] dute la sô licuidazion di professôr (Luche Nazzi, Centenari di un grant furlan); invistî timp e fuarcis intun progjet
  3. v.tr. [TS] becj. meti intun budiel naturâl o artificiâl la cjar, soredut di purcit, masanade, cuinçade cun droghis e v.i., par fâ salams, luianiis e v.i.
    Sin. insacâ
  4. v.tr. [BF] (ancje fig.) cjapâ a plen cuntun impat o rivâ parsorea pene vierte la puartute dal garage une grande masse di aghe lu invistì (Checo Tam, La cjase); Jone cu la sô barcje al fo invistût di une onde (Angelo Floramo, An 998: "Mil e mai plui mil" al devente cuasi vêr); i colps no si sintivin però si viodevin dai lamps invistî la tiere li dongje (Checo Tam, Fantasimis a Sant Martin)
    Sin. cjapâ sot