insucès  in|su|cès  [CO]

  1. s.m. risultât negatîf o sfuarç che nol puarte al risultât che si voleveno si lasse scjaldâ dal sucès ni blocâ dal insucès (Antoni Beline, Fra lis letaris e la politiche); lui al dîs, in struc: lis minorancis a puedin vê sucès se a àn une economie fuarte daûr, o insucès cuant che la economie e je in dificoltât (Oscar Puntel, Economie des minorancis, Strassolt: «I forescj a capissin plui dai furlans la impuartance dal doprâ la lenghe dal puest»)
    Sin. faliment