insanganâ
in|san|ga|nâ
[CO]
-
v.tr.
sporcjâ di sanc:
dut furent / sbridinantlu lis mans insanganave (Zuan Batiste da la Puarte, Il pêt a Gurize)
-
v.tr.
(fig.)
fâ deventâ cruent, caraterizâ cun violence, feriments, copaments e v.i.:
preparâ un doman che nol ripeti lis tragjediis dai stâts nazionaliscj e dai imperialisims che a àn insanganât e marturizât chest secul (Antoni Beline, La disfide de identitât);
i contrascj politics che a àn insanganât la Afriche (Renzo Balzan, Cronichis de tiere africane)
-
v.tr.
[LE]
(fig.)
fâ deventâ ros:
il soreli là vie al insanganave za il cîl a mont (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Cfr. inrossâ
, inflamâ
Proverbis:
- a taiâsi il nâs, si insangane la bocje
- cui che al taie il nâs al insangane la bocje
- robe dade mai tornade, cul curtìs insanganade