insanganâ  in|san|ga|nâ  [CO]

  1. v.tr. sporcjâ di sancdut furent / sbridinantlu lis mans insanganave (Zuan Batiste da la Puarte, Il pêt a Gurize)
  2. v.tr. (fig.) fâ deventâ cruent, caraterizâ cun violence, feriments, copaments e v.i.preparâ un doman che nol ripeti lis tragjediis dai stâts nazionaliscj e dai imperialisims che a àn insanganât e marturizât chest secul (Antoni Beline, La disfide de identitât); i contrascj politics che a àn insanganât la Afriche (Renzo Balzan, Cronichis de tiere africane)
  3. v.tr. [LE] (fig.) fâ deventâ rosil soreli là vie al insanganave za il cîl a mont (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Cfr. inrossâ , inflamâ
Proverbis:
  • a taiâsi il nâs, si insangane la bocje
  • cui che al taie il nâs al insangane la bocje
  • robe dade mai tornade, cul curtìs insanganade
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl