inmatuî  in|ma|tu|î  [CO]

  1. v.tr. (var.) viôt inmatunî ce vevie chê cristiane par vêlu tant inmatuît? Jerie une strie, une agane o pitost un agnul? (Alan Brusini, Come tai romançs); via pal dì, a podeva incjocâsi a lavorâ fin che la stracadura a i inmatuiva il cjâf e a na i lassava pi cosi un pinseir (Novella Cantarutti, Il cosacut)