infûr  in|fûr  [FO]

  1. av. in mût di vê prominencela femine e plantà i pugns sui flancs e e sburtà infûr il pet (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
    Var. infôr
    Cfr. fûr , difûr , par fûr
    1. adi.inv. che al forme un rilêf, une forme che e je plui prominente rispiet a un profîl, une superficie e v.i.une caserme di piere grise, cul cuviert une vore infûr (Carlo Sgorlon, Prime di sere); al jere restât indiferent, i braçs incrosâts sul banc, il barbuç infûr tant che un vecjo (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • cui che si distire plui infûr de plete al reste cui pîts distaponâts
  • no mai fâ un mûr se si viôt un clap cu la ponte infûr