Dizionari de Lenghe Furlane

indolcî  in|dol|cî  [CO]

1. v.tr. fâ deventâ dolç o plui dolç:  al veve gjavât dal scansel dal comodin un cuadretut di zucar […] e al veve indolcît il cafè (Franca Mainardis, Aiar di cjase)
   Sin. inzucarâ ipon. , zucarâ ipon. , dolcî
   Var. indulcî
   
   1. (fig.) fâ deventâ o someâ plui plasevul:  la griade des ruedis su la glerie e indulcive il sium dal cjaradôr impognet in curtiel (Dino Virgili, Pôre tal nuie…)
2. v.tr. (fig.) fâ plui content, comprensîf, moderât, adatevul e v.i.:  i à dit dai doi francs e i à dit che sai tegni par se, di cjolisi alc, in maniere un fregul di indolcîle e no sintî il verbumcaro (Ivano Urli, La mance)
   Sin. morestâ , mugnestrâ