indanâsi
in|da|nâ|si
[CO]
-
v.pron.intr., v.pron.tr.
compuartâsi in maniere di meretâ di lâ tal infier
Sin. danâsi
-
v.pron.intr., v.pron.tr.
sopuartâ un grant torment, soredut par colpe di se stes o di cdn. altri:
Tite Mago, mi àn dit che al veve ancjemò plui fuarce da la sô femine e che al veve fat indanâ i vicinants, tant al è vêr che, par esempli, i contadins a slungjavin no di pôc la strade par lâ tai cjamps, cirint di no passâ devant da la sô cjase e salvant in chel mût la salût (Popolâr - Istitût di Ricercje Achil Telin, Il confet de strie - Friûl di Mieç)
Sin. danâsi
-
(iperb.)
impegnâsi une vore, sfadiâ une vore
-
v.pron.intr.
rabiâsi une vore:
ma se viôt che nuia zova / conseiâ e bati il fiar, / ros in musa tant che un gjambar, / al si indana e fâs l’infiar (Dolfo Carrara, Barbier enciclopedic);
pre Pitin al crodeve che o ves scrit jo, par fâlu indanâ (Antoni Beline, Pre Pitin);
Caruline Pitiche e veve un di chei temperamentins che a varessin fat indanâ ancje un sant (Osiride Secco dai Juris, Lis camamilis di Caruline Pitiche)